Arhaic Slove Black

Din seria fonturilor Arhaic Românesc și anume colecția RESTITUTIO este și acest nou font.

Cuvântul studențesc
Sursa fontului Arhaic Slove Black, revista Cuvântul studențesc din 1940.

Am primit o imagine cu o copertă de revistă veche (1940) numită Cuvântul studențesc. Denumirea de Slove însemnând „litere” și chiar „cuvinte” în limbile slave. Literele din titlu, 10 la număr, mi-au plăcut pentru tonul întunecat ce îl oferă paginii. Am încercat să creez și restul de 16 în același stil, pentru a avea un alfabet de majuscule complet, cifrele iar ulterior semne de punctuație.

Alfabetul fontului Arhaic Slove Black
Literele albe sunt cele care erau în titlul sursei.

Au urmat și diacritice pentru limbile europene astfel încât astăzi sunt 337 glife în fontul Arhaic Slove Black. Pentru că este un font foarte gros l-am considerat a fi din categoria celor Black.

intregul set de glife
Întregul set de glife ale fontului Arhaic Slove Black.

În continuare vor fi de făcut setul alfabetic de minuscule. Asta însă dacă va fi solicitat. Un exemplu în acest sens poate fi văzut la fontul Arhaic Miron Costin care are deja facut setul de minuscule.

Dacă doriți să întrebați ceva legat de aceste fonturi puteți folosi adresa de mail de mai jos.